Reversal of the situation in the case of the explosion in Rahova. The block had a contract with the company accused by the tenants of breaking the seal

>Antena 3 CNN a reușit să obțină, în exclusivitate, contractul pe care asociația de locatari din blocul din Rahova care a explodat îl avea cu firma de verificări specializată. Deși reprezentanții firmei au spus că nu au semnat un contract cu administratoarea blocului, dovada fizică a existenței acestei contract a fost obținută de jurnaliștii Antena 3 CNN.În contract se arată că firma este posesor de autorizație ANRE și că obiectul contractului îl reprezintă „prestarea serviciilor de revizie tehnică a instalației de gaze după un eveniment gaz oprit”. Valoarea serviciului prestat era de 2.970 de lei. Pe ultimul rând al contractului, se specifică clar și faptul că „intră în vigoare la data semnării”. Data semnării este 16.10 2025, adică ziua de joi, cu o zi înainte de explozie.
omucusobolani on
E real sau e făcut acum post eveniment?
Edit: pe modelul “doamna secretara, dați-mi și mie un număr de înregistrare de joi.
2 Comments